
Flancul galez James Botham, în vârstă de 28 de ani, a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului în care Țara Galilor a învins Noua Zeelandă cu 35-28, primul succes al galezilor în fața All Blacks după 73 de ani. Echipa, cotată la 33/1 de casele de pariuri, a surprins întreaga lume rugby-ului. Acum, Botham așteaptă să afle dacă va juca împotriva Australiei sau dacă va fi alături de soție la nașterea primului său copil.
Jucătorul a fost comparat cu Richard Hill, poreclit „asasinul tăcut” al echipei Angliei care a câștigat Cupa Mondială din 2003. Botham, nepotul legendarului jucător de cricket englez Sir Ian Botham, a făcut 30 de placaje și a oprit în ultimul moment pe hooker-ul neozeelandez Asafo Aumua, împiedicându-l să marcheze un eseu care părea inevitabil și care ar fi putut întoarce meciul în favoarea oaspeților.
Comparația cu Richard Hill
Tatăl său, Liam Botham, care a jucat în aceeași lot cu Hill la Anglia în 2000, spune că prestația fiului său i l-a amintit de fostul internațional englez.
„Ce a făcut în jurul terenului și fără minge mi-a amintit foarte mult de Richard Hill”, afirmă Liam. „Hilly era piesa care făcea ca multe lucruri să funcționeze pentru Anglia în acea perioadă, era un jucător fantastic. Ca și el, o mare parte din munca grea a lui Jimbo rămâne nevăzută.”
La fluierul final, din interiorul stadionului Principality, James a fost copleșit de emoție, în fața amplorii reușitei echipei sale. Tatăl său recunoaște că și el a plâns.
„Recunosc, și eu am plâns”, adaugă Liam. „Tata se ia de noi pentru asta, pentru că el nu plânge niciodată. Eu și Jimbo suntem cu siguranță mai sensibili, deși suntem tot băieți duri. Eram copleșit de emoție, știu prin ce a trecut băiatul.”
Presiunea numelui de familie
Liam cunoaște îndeaproape drumul fiului său, pentru că i-a fost martor la accidentările și la perioadele în care nu a fost selecționat. Împărtășind același nume de familie, el înțelege și greutatea pe care James o duce pe umeri.
„De aceea a trebuit să părăsesc cricketul”, spune el, deschis. „Nu am putut face față. Nu am putut suporta că tot ce făceam era comparat cu tata. Absolut tot. Am avut probleme cu aruncarea, pentru că nu mai eram în stare să arunc normal. Voi fi complet sincer.”
Liam a jucat profesionist în trei sporturi: cricket, rugby union și rugby league. Cariera sa s-a încheiat din cauza unei accidentări la gât, la vârsta de 27 de ani, cu un an mai tânăr decât este acum James.
„Lumea vorbește mereu despre ce a obținut Jimbo”, continuă el. „Numele de familie, educația din școala privată engleză. Asta mă frustrează enorm. Știu ce sacrificii a făcut băiatul.
Accidentările prin care a trecut au fost atât de nedrepte. Reducerile de salariu pe care le-a acceptat ca să poată rămâne și să joace pentru Țara Galilor.
Uneori cred că nu a fost apreciat așa cum merita, poate pentru că este un Botham, nu știu. Dar nu s-a gândit niciodată la sine altfel decât ca la un galez.”
Liam își amintește că un antrenor i-a reproșat fiului său că ar fi crescut cu „lingura de argint în gură”.
„Nu contează dacă ai avut o lingură de argint”, adaugă el. „Educația pe care o primești este ceea ce este. Contează ce poți face și abilitățile tale fizice.”
Liam recunoaște că a pus întrebări unui alt antrenor care nu îl selecta pe James, în ciuda „abilității evidente” pe care o vedea în fiul său.
„Nu ar fi trebuit să intervin, dar cred că datorită tatălui meu știm ce înseamnă excelența, ce trebuie să faci ca să ajungi acolo”, explică el. „Este o mentalitate diferită. Știm ce ai nevoie ca să reușești.”
Mentalitatea din spatele victoriei
Această „mentalitate” a fost invocată marți de antrenorul-asistent al Țării Galilor, Matt Sherratt, pentru a explica prestația lui Botham împotriva All Blacks, la o săptămână după ce fusese lăsat pe banca de rezerve.
„Știi ce cred mereu despre Jim?”, a spus Sherratt. „Poate că are legătură cu numele de familie. El vine la petrecere atunci când este un meci mare.
Chiar și la Cardiff, când sunt semifinale sau derby-uri, lui Jim îi plac momentele importante. Aveam o senzație, și noi toți din staff-ul tehnic, că meciul cu Noua Zeelandă era un meci al lui Jim.”
Laude pentru conducerea tehnică
Liam are doar cuvinte de laudă pentru conducerea actuală a Țării Galilor, condusă de Steve Tandy.
„Vorbim despre managementul oamenilor la acest nivel, nu-i așa?”, spune el. „Despre cum scoți maximum din jucătorii tăi. Da, poți face antrenorat, și sunt mulți antrenori buni acolo.
Dar la acest nivel, antrenorul este cel care poate face cea mai mare diferență și îi poate oferi jucătorului optimism și liniște. Jimbo a spus că acum există o diferență uriașă în mediul de echipă.”
Tatăl său observase și el această schimbare și le-a transmis un sfat lui James și colegilor săi în perioada de pregătire pentru meciul cu Noua Zeelandă.
„Scrieți cei 15 nume pe tablă, alături de cele ale adversarilor direcți. Voi sunteți împotriva acelui om. Acum uitați-vă la aceste dueluri. Sunt acei jucători mai buni decât voi?
Voi aveți toată abilitatea. Aveți spirit de echipă, unitate și credință. Strângeți totul laolaltă, faceți ca publicul să fie alături de voi, și lucrurile se vor schimba.
Cu cât meciul a mers mai departe, cu atât presiunea a crescut, și s-a putut vedea cum Țara Galilor devenea tot mai puternică. Când Jimbo l-a oprit pe Aumua, s-a văzut că All Blacks gândeau: «Stai puțin, am putea pierde acest meci. Ce înseamnă asta pentru noi?»
Atunci presiunea se întoarce împotriva adversarului. În acea atmosferă incendiară. Asta poate face sportul profesionist. Niciun alt mediu nu poate face asta.”