Dave Rennie a anunțat lotul All Blacks pentru turneul din Regatul Unit, iar Codie Taylor va fi din nou căpitanul echipei în noiembrie. Rennie și ceilalți selecționeri, Sir Graham Henry și Neil Barnes, au făcut câteva alegeri surprinzătoare pentru ultimele meciuri ale Noii Zeelande din acest an. Iată cele cinci concluzii ale noastre.
Lista accidentărilor
Lotul are o dimensiune mai mare decât se aștepta multă lume. 36 de jucători vor urca în avion spre Regatul Unit pentru meciurile cu Scoția, Țara Galilor și Anglia, înainte de weekendul finalelor.
Pe hârtie, este încă un lot puternic, dar echipa a fost lovită serios de accidentări. Sunt indisponibili Samisoni Taukei’aho (gambă), Shannon Frizell (genunchi), Tyrel Lomax (gât), Leroy Carter (gleznă), Ruben Love (gleznă), Ardie Savea (umăr), Luke Jacobson (cot), Caleb Clarke (umăr), Ollie Norris (genunchi) și Billy Proctor (umăr). Simon Parker s-a retras și el din motive personale.
Pe fondul acestei liste tot mai lungi, Rennie a lăsat pe dinafară nume precum Patrick Tuipulotu și Du’Plessis Kirifi. De asemenea, nu l-a chemat pe Kyren Taumoefolau, atacantul de la Tasman care a marcat foarte mult în NPC, deși mai mulți jucători în formă din acest campionat au fost remarcați.
Lotul are un aer familiar. Taylor este însoțit de Asafo Aumua și George Bell ca opțiuni la postul de cârlig. Ethan de Groot, George Bower, Xavier Numia, Fletcher Newell și Pasilio Tosi rămân în lista pilonilor, iar Saula Ma’u, pilon dreapta fără selecții la echipa mare, îl înlocuiește pe Lomax.
După revenirea sa în fața Australiei, Scott Barrett este inclus printre lock-uri, alături de Josh Lord, Fabian Holland și Tupou Vaa’i. Jamie Hannah primește prima convocare în lotul All Blacks, după ce fusese până acum doar rezervă pentru accidentări.
Rândul din linia a treia s-a subțiat pe parcursul anului, dar Rennie are încă un grup solid de jucători. Anton Segner continuă după anul său de consacrare la cel mai înalt nivel. Peter Lakai și Wallace Sititi oferă versatilitate în trio-ul din linia a treia, iar Ethan Blackadder revine după problema care l-a ținut departe de cele două teste cu Australia.
Există două nume noi, doi jucători de la Crusaders: Leicester Fainga’anuku și Christian Lio-Willie. Primul este chemat după ce accidentările i-au refuzat șansa de a juca în seria Rugby’s Greatest Rivalry și în meciurile de iulie. Lio-Willie primește prima selecție sub comanda lui Rennie, după o absență de doi ani din lot, de când a debutat sub Scott Robertson în 2024.
Mijlocașii de grămadă sunt aceiași trei pe care Rennie i-a folosit în cea mai mare parte a anului: Cam Roigard, Kyle Preston și Cortez Ratima. Damian McKenzie este trecut printre deschizătorii care vor juca probabil cu Scoția, iar All Blacks au primit un plus de la forma fizică a lui Richie Mo’unga, care ar putea reveni împotriva Țării Galilor sau a Angliei. Josh Jacomb este al treilea deschizător și ar putea debuta în teste după ce a jucat în turneul Rugby’s Greatest Rivalry.
Nu există schimbări la centri, unde rămân Jordie Barrett, Quinn Tupaea, Timoci Tavatavanawai și Anton Lienert-Brown. Cel mai important nume nou din linia a treia a lotului este Chay Fihaki, care vine în locul lui Carter. El va concura pentru un loc pe extremă cu Will Jordan, Fehi Fineanganofo, Rieko Ioane și Josh Moorby, iar Beauden Barrett poate fi folosit și ca fundaș sau deschizător.
Alegerea care poate schimba jocul
Anul trecut, Rassie Erasmus a lansat experimentul său hibrid, cu Andre Esterhuizen pe banca de rezerve în meciul cu Barbarians. Deși este de obicei mijlocaș, Esterhuizen a fost folosit des ca jucător din linia a treia la Springboks, iar la cei 32 de ani a devenit un rezervist obișnuit, după ce avusese dificultăți să prindă teste din cauza prezenței lui Damian de Allende la centrul de deschidere.
Africa de Sud nu este singura națiune care a încercat această variantă. Franța a procedat asemănător cu Sekou Macalou și Oscar Jegou, iar Anglia i-a antrenat pe Ben Earl și Henry Pollock și în linia de treisferturi.
Rennie a vrut să facă același lucru cu Fainga’anuku, după evoluțiile acestuia în linia a treia a Crusaders din acest sezon de Super Rugby Pacific. Fainga’anuku a început sezonul în linia de treisferturi a echipei, pe extremă și la centru, pozițiile unde și-a început cariera și unde a obținut selecții pentru All Blacks. Totuși, impactul său a fost cel mai mare în linia a treia, iar acolo a câștigat acum o nouă convocare.
Un picior rupt l-a făcut indisponibil pentru testele din iulie și pentru Rugby’s Greatest Rivalry. După ce a jucat două reprize întregi cu Tasman, revine acum în lot, iar prezența lui ar putea schimba jocul All Blacks.
Erasmus a popularizat împărțirea de bancă 6-2, pe care multe națiuni au copiat-o de atunci, în afară de Noua Zeelandă. Doar Ian Foster s-a îndepărtat de clasicul 5-3, în înfrângerea record în fața Boks de la Londra, înainte de Cupa Mondială din 2023. Cu Fainga’anuku, care este un jucător hibrid, Rennie poate adopta o abordare mult mai puțin riscantă, alegând o împărțire 6-2 care rămâne, în esență, un 5-3. Impactul băncii de rezerve devine tot mai important în rugby-ul internațional, iar Fainga’anuku este și mai valoros în ultimul sfert de oră, deoarece poate juca în linia a treia, la centru și pe extremă. Lucrul acesta nu este valabil și pentru Esterhuizen.
Un test real pentru profunzimea lotului
După cum am arătat, All Blacks se confruntă cu o criză serioasă de accidentări. Linia a treia a fost lovită cel mai tare, cu Savea și Jacobson scoși din joc, dar Noua Zeelandă a reușit să joace cele două teste Bledisloe Cup fără ei.
Accidentarea lui Frizell și retragerea lui Parker au pus însă și mai multă presiune pe linia a treia. Absența lui Lomax face ca și prima linie să fie mai slabă, iar Tamaiti Williams lipsește de la începutul sezonului. Gamba lui Taukei’aho le oferă o șansă lui Bell, care suferise el însuși un contratimp înainte de primul fluier al seriei Rugby’s Greatest Rivalry.
Mo’unga va lipsi cel puțin de la primul test, cu Scoția. Între timp, McKenzie și Beauden Barrett au format un duo excelent în fața Wallabies, în postul de deschizători. Turneul din emisfera nordică este însă o provocare cu totul diferită, iar acumularea accidentărilor pune presiune pe întregul lot.
Probleme la jocul fix
Rennie și selecționerii săi au făcut unele pași pentru a rezolva slăbiciunile din jocul fix, expuse de Springboks în seria RGR. Lomax a rămas în Noua Zeelandă pentru a-și trata problema de gât. Este un tighthead de clasă mondială atunci când este în formă, dar nu l-am mai văzut pe frontalierul de la Hurricanes la acest nivel în acest an. A fost lăsat pe dinafară pentru sănătatea lui și pentru binele grămezii All Blacks.
Grămada nu a fost un factor important în testele cu Wallabies, dar asta s-a datorat în mare parte faptului că ambele echipe au privit jocul fix mai degrabă ca pe o modalitate de a reporni jocul decât ca pe o armă. Scoția și Anglia au însă o abordare complet diferită, mai ales Anglia. Oamenii lui Steve Borthwick au trăit cel mai slab Turneu al Șase Națiuni din istorie, dar eșecurile lor nu au venit din grămadă, care a fost unul dintre puținele puncte pozitive ale campaniei.
Această forță a venit după o prestație solidă în grămadă, în noiembrie, și a continuat după Turneul celor Șase Națiuni, în etapa din emisfera sudică a Campionatului Națiunilor. Grămada Scoției este poate puțin subapreciată pe scena internațională. Atât Scoția, cât și Anglia vor vedea jocul fix ca pe o zonă în care pot pune presiune pe All Blacks.
Și touche-ul a fost o problemă pentru Noua Zeelandă în fața Africii de Sud, deoarece echipa lui Rennie a aruncat frecvent spre față. Este mult mai ușor să atacezi din spate în jocul fix, dar jucătorii nu au vrut să riște pierderea posesiei acolo și au preferat să meargă unde credeau că pot câștiga mingea.
Revenirea lui Scott Barrett în tricoul negru a îmbunătățit touche-ul Noii Zeelande, dar Wallabies au reușit să le pună presiune, furând mingea de mai multe ori în ambele teste. Acest aspect nu va scăpa atenției lui Gregor Townsend, lui Borthwick și lui Steve Tandy, care au la dispoziție sărituri excelente la touche.
Forma răsplătită
Unii vor regreta absența lui Lucas Casey și a lui Taumoefolau din lot. Casey a impresionat cu Otago în NPC, iar Taumoefolau a marcat de 19 ori în 11 meciuri pentru Tasman.
Totuși, Rennie a găsit loc pentru a răsplăti forma din NPC, în special prin Fihaki și Hannah. Fihaki și-a făcut debutul ca înlocuitor de ultim moment în testul Bledisloe Cup de la Sydney, dar își păstrează locul în lot mai ales datorită evoluțiilor din NPC. Hannah, la rândul său, s-a impus în ierarhia lock-urilor, lucru remarcabil dacă ținem cont că Tuipulotu și Darry erau disponibili pentru selecție.
Revenirea lui Lio-Willie răspunde nevoii unui jucător din linia a treia, combativ și puternic fizic, în timp ce Parker rămâne în Noua Zeelandă. Jucătorul de 28 de ani merită cu adevărat această convocare, după ce a ratat la mmic interval turneul RGR.
Jacomb este și el păstrat în lot. Deși a jucat doar în a doua parte a sezonului NPC pentru Taranaki, a fost excelent în Africa de Sud atunci când a primit șansa. Bell, hooker-ul de la Canterbury, a fost și el foarte bun și merită o nouă șansă, după ce accidentarea i-a refuzat un loc în turneul RGR.